Home » Important, Ochiul Soacrei » Bacalbașa, președintele cui vrea mușchiul lui

Bacalbașa, președintele cui vrea mușchiul lui

 

Panou GarboaveleAtacat din toate părțile pentru o multitudine de motive, mai ales din cauza faptului că face ce vrea în instutuțiile din subordinea Consiliului Județului Galați, cum ar fi: Grădina Zoologică a devenit botanică, ba că Gradina Botanică e  cam zoologică, ba că are urechile astupate și nu le mai pleacă la șoaptele partidului, Nicolae Dobrovici-Bacalbașa nu a mai rezistat în funcția de Președinte al Consiliului Județului Galați și și-a creat președinția proprie. Poate de emoție sau din timiditate a făcut publică această decizie într-un mod deosebit. A scris pe toate panourile aflate în padurea Gârboavele. Iar pădurea Gârboavele este sub papucul administrativ al Consiliului Județului din toate punctele de vedere. Deci nu. Nu este o glumă de vreme ce pe aceste panouri scrie: ”Președintele județului Galați, Nicolae Dobrovici Bacalbașa”. Cea mai mare bizarerie este că în acest moment această funcție nu există.  Variantele valabile sunt următoarele: Prefectul județului Galați, Primarul municipiului Galați și Președintele CONSILIULUI județului Galați. Cu toate acestea, este posibil ca PSD, partidul din care face parte și Bacalbașa, întrucât este partidul care se află la guvernare, să dea vreo ordonanța de urgență prin care să înființeze această nouă funcție.

 

În plus, n-ar fi rău dacă totuși gălățenii ar face și niște donații ca să se cumpere totuși ceva tablă mai dreaptă pentru panouri, căci cele de acum sunt făcute din bucăți, cârpite și peticite.

 

Da mai departe:


Comenteaza:

Continutul site-ului agentiadeinformatii.ro este protejat potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Folosirea continutului fara aprobarea scrisa a proprietarului acestui site se pedepseste conform dispozitiilor legale in vigoare.

Copyright © 2017 · Agentia de informatii · Toate drepturile rezervate