Home » Actual, Important » Județul Galați: peste 21.000 de numere de telefon fix portate

Județul Galați: peste 21.000 de numere de telefon fix portate

telefon fixAutoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a prezentat situația numerelor portate în anul 2014. Conform  acestei instituții, pe parcusul anului trecut, s-au portat 564.648 de numere, ceea ce reprezintă o treime din totalul de 1.772.073 de numere portate de la lansarea portabilității numerelor și până la sfârșitul anului 2014. Din cele 564.648 de numere portate în anul 2014, 479.938 sunt numere de telefonie mobilă și 84.710 sunt numere de telefonie fixă, în anul 2014 înregistrându-se cel mai mare număr de portări (564.648) de la activarea serviciului de portabilitate.

Datele statistice arată în continuare că cei mai interesaţi să îşi păstreze numărul de telefon sunt utilizatorii cu abonament (aproximativ 67% din total), în timp ce 33% dintre cei ce au ales să îşi schimbe furnizorul de servicii folosesc cartele preplătite. În segmentul telefoniei mobile, Vodafone continuă să fie operatorul cu cele mai multe numere primite în reţea prin portare – 398.148 de numere, urmat de Orange cu 369.031 de numere, Telekom Romania Mobile Communications cu 318.233 de numere, RCS & RDS cu 213.663 de numere şi Telekom Romania Communications  cu 4.284 de numere de telefonie mobilă.

În cazul telefoniei fixe, 37 de furnizori au primit cele 467.982 de numere portate până în prezent. Dintre acestea, cele mai multe sunt portate către RCS & RDS – 130.936, UPC România – 111.375, Orange – 100.909, Vodafone – 81.162 şi Telekom Romania Communications – 20.385. Cele mai multe cereri de portare a numărului de fix s-au înregistrat în Bucureşti – 147.645 de numere, capitala fiind urmată de judeţul Cluj cu 30.159 de numere portate, Timiş cu 24.689, Prahova cu 22.580 şi Galaţi cu 21.458, care însumează peste 50% din totalul numerelor de telefonie fixă portate.

Portabilitatea oferă utilizatorilor de telefonie libertate deplină de alegere pentru că permite păstrarea numărul de telefon la schimbarea furnizorului de telefonie. Utilizatorii de internet au la dispoziţie pentru informare site-ul www.portabilitate.ro, unde pot afla în ce reţea funcţionează orice număr de telefon folosit în România, chiar dacă a fost portat. Site-ul oferă detalii cu privire la paşii care trebuie urmaţi pentru a porta un număr de telefon, răspunsuri la întrebări care apar frecvent în situaţia portării numerelor, dar şi sfaturi pentru a evita posibilele probleme care pot interveni pe parcursul procesului de portare. Sfaturile sunt bazate pe situaţiile reale semnalate ANCOM de utilizatori. În anul 2014, ANCOM a primit 197 de plângeri de la utilizatori cu privire la procesul de portare, principalele probleme sesizate vizând anumite disfuncționalităţi apărute în cadrul procesului de portare generate de nesincronizarea activităţilor furnizorilor implicaţi sau de nerespectarea termenelor de portare.

Da mai departe:


Comenteaza:

Continutul site-ului agentiadeinformatii.ro este protejat potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Folosirea continutului fara aprobarea scrisa a proprietarului acestui site se pedepseste conform dispozitiilor legale in vigoare.

Copyright © 2017 · Agentia de informatii · Toate drepturile rezervate