Informații

George Simion: Nicusor Dan este pregătit să preia scaunul lui Klaus Iohannis

George Simion, liderul AUR, consideră că discuțiile dintre PSD, PNL, USR și UDMR pentru formarea unei majorități parlamentare contrazic voința electoratului, pe care acesta o descrie ca fiind „majoritar suveranistă”. Cu toate acestea, partidele cu orientare suveranistă – AUR, SOS și POT – nu dețin majoritatea în Parlament. Simion acuză partidele prooccidentale de intenția de a continua să exploateze și să submineze resursele României.

„Ce să zic? Se vede clar că nu au înțeles mesajul dat de români. Românii au votat într-un fel, a fost un vot majoritar suveranist. Ei acum aduc câte un ciot de colo, câte un ciot de colo și își zic proeuropeni, ducând această idee în desuet și fac această alianță racu’, broasca și cu știuca ca să-și bată joc de votul românilor, după cum și-au bătut joc de alegerile prezidențiale. Deodată, pentru USR și pentru toată opinia publică, s-a oprit scandalul Nordis, s-a uitat de zborurile cu avioane particulare, singura țintă e să fie toată lumea la ciolan, că este o țară bogată și avem resurse atât de multe încât mulți ani de acum înainte actuala clasă politică, cu partidele ei parazite, poate continua să distrugă România, să îndatoreze țara și să fim în continuare conduși de Marcel. Am scăpat de Nicu, dar e în continuare regimul Klaus Iohannis. N-am ce să zic decât faptul că românii s-au săturat de această formă de a ignora alegerile, această formă de avariție, de această formă de a te menține cu orice preț la putere. Am o părere proastă de felul în care a decăzut statul de drept în România, de felul în care justiția și toate formele unei societăți democratice sunt înlocuite și trăim într-un stat similar cu Belarusul lui Lukashenko”, a declarat George Simion la Realitatea PLUS.

De asemenea, liderul AUR speră că ÎCCJ va întoarce decizia de anulare a alegerilor, deși legea nu prevede nicio cale de atac împotriva hotărârii CCR. „Ciolacu nici nu a fost votat de români, nu a intrat în turul II, și acum vrea să rămână prim-ministru, să ia cele mai importate decizii pentru români. Eu sper că până la urmă domnul Călin Georgescu va fi lăsat să câștige, că vom avea alegeri libere în România. Eu fac în continuare apel la calm, am mare încredere în decizia de mâine a ÎCCJ. Sper să avem stat de drept în România”, a mai declarat Simion.

Nicușor Dan, viitor președinte?

Simion susține că AUR nu poate colabora cu partidele proeuropene, deoarece acestea ar fi controlate de Klaus Iohannis, care dorește să-l instaleze pe Nicușor Dan, actualul primar general al Capitalei, ca succesor la președinția țării.

„Cu cine să formezi o coaliție în momentul acesta? Cu puciștii, cu cei care au dat lovitura de stat? Cu oamenii puși la cale de Klaus Werner Iohannis? Eu am anunțat cu două luni înainte ce urmează și am anunțat că acest președinte ilegitim caută să se țină cu dinții de putere. Planul e ca urmașul lui Klaus Iohannis să fie Nicușor Dan. Klaus Iohannis și-a aliniat partidele așa-zis democratice și cum l-a pus primarul Bucureștiului, la fel vrea să-l lase președinte. Și vrea să ducă alegerile cât mai mult spre lunile de vară. Din păcate, văd că PSD e în continuare un partid ținut prizonier de sistem, un partid care execută ordine”, a mai declarat Simion.

Back to top button