În noaptea dintre 9 și 10 noiembrie 1989 zidul Berlinului avea să se prăbușească. Acesta nu reprezenta doar granița care împărțea națiunea germană în două, dar era și linia de demarcație între vestul bogat și democratic și estul sărac și supus comunismului.
La puțin timp după, pe 25 decembrie 1989, Nicolae Ceaușescu avea să fie asasinat de către foștii săi aliați, de către cei pe care i-a ținut aproape și i-a făcut mari. Ion Iliescu, având alături pe Petre Roman, Nicolae Militaru și pe Silviu Brucan, toți cunoscuți ca spioni ai sovieticilor în România, aveau să transforme revoluția românilor într-o lovitură de stat. Ion Iliescu avea să pună atunci bazele unui sistem politic care pornise de la fostul partid comunist și din interiorul securității. Roșii de atunci aveau să se vopsească în cei mai mari democrați și cu ajutorul unor rețele media susținute poliitc să își mențină și să își consolideze puterea ce avea un singur scop: aservirea avuției naționale.
În data de 29 martie 2004 România avea să adere la NATO prin depunerea oficială a documentelor de ratificare la Departamentul de Stat al SUA, stat depozitar al tratatului Alianței Nord-Atlantice. La câțiva ani diferență România avea să fie primită și Uniunea Europeană, mai exact în data de 1 ianuarie 2017. Am crezut cu toții atunci că vor urma vremuri mai bune și că românii vor fi pe picior de egalitate cu noii parteneri.
Clasa politică de la București avea însă alte planuri, s-a preferat metoda boierilor fanarioți care își cumpărau poziția de domnitor în loc să se așeze la aceeași masă cu marile puteri. În alianțele pe care le avem nimeni nu ne solicită să fim slugi, toți își doresc parteneri, însă atunci când cineva are ceva de vânzare cu siguranță se vor găsi suficienți care să cumpere.
Rețelele infracționale dezvoltate la nivel internațional
La nivel internațional sunt dezvoltare adevărate rețele infracționale care au drept scop uzurparea puterii unor popoare și folosirea resurselor de care acestea dispun doar în propriul interes.
În acest sens corupția clasei politice reprezintă un element necesar iar în România ea există din plin.
Statele sau alianțele nu dictează niciodată condiții decât cele care sunt menționate în documentele oficiale. Atunci când cineva susține că a decis Europa sau NATO ca o anumită persoană să ocupe o poziție, să ajungă președinte sau premier, acea persoană minte. Alianțele internaționale formate nu pun președinți și nu duc partide în parlament.
În realitate este vorba despre rețele infracționale care folosesc diferite funcții publice sau informații cu acces restrâns.
Atât la nivelul unei economii naționale cât și la nivelul relațiilor economice internaționale există interese de afaceri. Atunci când o companie își simte amenințată poziția sau simte că poate să își elimine concurența pentru a mai câștiga din piață atunci acel lucru va fi făcut. Tocmai de aceea prost nu este cine cumpără, prost este cel care vinde o anumită resursă.
Apoi mai există statele între care există o permanentă concurență pe resurse. Există state care dispun de resurse naturale și există state care nu dispun de aceastea și atunci trebuie să le obțină iar căile nu contează deloc. Tocmai de aceea se preferă regimuri politice slabe și nimeni din afară nu are vreun interes ca tu să te consolideze politic, ba chiar există interesul să nu o faci și se iau măsuri în această direcție.
În 1990 România avea peste 10.000 de fabrici și uzine care exportau produse în toată lumea. Pentru acest lucru poporul român avea la dispoziție o flotă comercială formată din aproape 400 de nave, toate vândute de politicienii corupți care au condus țara. Toată această economie care valora la prețurile de astăzi peste 1.000 de miliarde de euro, a fost distrusă, închisă, demolată sau vândută. Astăzi nu am mai ajuns să producem nimic.
Când s-a efectuat vânzarea Petrom
Contractul de privatizare a companiei Petrom a fost semnat, la Palatul Victoria, de seful Oficiului Participantiilor Statului si Privatizarii in Industrie, Constantin Nedelcu, presedintele OMV, Wofgang Ruttenstorfer, si vicepresedintele grupului austriac, Gerhard Rois.
OMV avea să achite 669 milioane de euro pentru 33,34% din actiunile Petrom, suma pentru majorarea de capital până la 51% din acțiuni urmând să fie stabilită între 723 milioane euro și 860 milioane euro. Însă compania valora la acel moment pe piața internațională, prin comparare cu societăți similare, aproximativ 10 miliarde de euro, ori asta înseamnă că OMV ar fi trebuit să plătească un preț de cel puțin trei ori mai mare.
Dar ținta societății austriece nu a fost aceea de a cumpăra o companie petrolieră oarecare ci de a pune mâna pe resursele de petrol ale României și care se aflau în exploatarea Petrom.
Premierul de atunci al României, PSD-istul Adrian Năstase, avea să declare următoarele: „Cine conduce Petrom controlează economia românească, iar cine stăpânește economia poate controla și politica”. Cum poți să faci asemenea afirmații, să fii conștient de gravitatea a ceea ce spui, însă să iei decizia de a vinde cea mai importantă companie româneasc.
Adrian Năstase avea să fie îndepărtat apoi de viața politică, s-a ocupat statul paralele de acest lucru. Acesta avea să fie condamnat pentru niște nimicuri și să steau după gratii câțiva ani. Nu avea să mai revină în prim-plan, cel puțin nu până la acest moment.
Președintele de atunci al OMV a declarat la acel moment că societatea austriacă nu se va implica în politica din România, însă afirmația nu s-a dovedit a fi reală.
Adrian Năstase avea să spună pentru timp că a simțit presiuni din partea finanțatorilor externi privind vânzarea companiei însă nu a declarat și nici nu a prezentat vreo probă care să indice faptul că Austria trebuia să fie beneficiarul petrolului românesc.
Decizia de a vinde PETROM-ul catre austrieci a fost luata de echipa care conducea Ministerul Industriilor si Resurselor de atunci: ministru era Dan Ioan Popescu, iar secretari de stat Iulian Iancu si Andrei Grigorescu, ambii oameni de meserie, Iancu provenind din industria gazeifera, iar Grigorescu din industria petroliera.
Privatizarea Petrom s-a făcut atunci fără transparență, în urma unor înțelegeri ascunse. Au fost și companii din SUA sau Marea Britanie, cu experiență în domeniu, interesate de preluarea acestor active, însă li s-a refuzat accesul la discuțiile privind vânzarea. Sigur că statul român putea păstra controlul asupra companiei și să o modernizeze, însă politicienii aveau nevoie de bani atunci, nu în viitor, iar banii veneau foarte ușor din corupție.
Ce resurse avea la acel moment Petrom
România avea în 1990 nu mai puțin de 10 rafinării, astăzi doar 4 mai funcționează.
Acestea nu produceau doar combustibili ci serveau și alte ramuri ale economiei naționale.
Astăzi nici statul român și nici vreun antreprenor român nu mai este acționar majoritar la nici o companie petrolieră.
Cele 4 rafinării de care discutăm se află în proprietatea unor companii austriece, maghiare, rusești și Kazahstan.
În anul 1989 industria națională rafina aproximativ 34 de milioane de tone de petrol. Undeva la 40% din această cantitate provenea din pământul românesc, restul se importa din state precum Iran.
Petrolul extras din pământul românesc a reprezentat miza principală a preluării de către OMV a companiei românești Petrom, adică undeva la aproximativ 6-8 milioane de tone e petrol anual.
Proprietățile imobiliare deținute sunt de asemenea importante. Dacă acestea s-ar lua în considerare valoarea lor de piață era de asemenea una considerabilă.
La momentul la care compania a fost vândută de către statul român Petrom avea cea mai extinsă rețea de benzinării din țară, vorbim de peste 500 de benzinării situate în cele mai bune poziții.
Cine a mai fost angajat pe la OMV Petrom
Conducerea OMV a promis atunci că nu se va implica în politica din România, însă economia este strâns legată de politică iar OMV controla economia României, deci era necesar să controleze și lumea politică.
OMV nu este străin de numirea unui etnic neamț ca și președinte al României și mulți politicieni sau rude ale lor au trecut pe la OMV. Acolo mulți și-au găsit un loc călduț de unde să nu facă nimic.
Nu doar politicienii au legătură cu angajările pe salarii mari la OMV dar și foști agenți ai securității și-au găsit refugiul acolo. De altfel serviciile românești de informații au avut la dispoziție toate informațiile necesare blocării acestei proceduri frauduloase de privatizare, însă au omis să ia și măsurile necesare pentru ca avuția națională să fie înstrăinată. Acest lucru s-a întâmplat deoarece o parte din conducerea de moment a structurii naționale de informații a beneficiat de privilegii la acel moment care urmare a privatizării.
Dan Barna, președintele unui partid marcat de tot mai multe controverse, și fostul premier Viorica Dăncilă au mai multe lucruri în comun decât înfrângerea de la alegerile prezidențiale din 2019.
Jurnalistul Stelian Negrea a remarcat că OMV Petrom, „o companie deținută majoritar de statul austriac, cumpărând la bucată politicieni și în special prim-miniștri”, o are pe ștatul de plată pe soția șefului USR, Dan Barna, și a avut-o vreo 21 de ani angajată pe Viorica Dăncilă de la PSD. Ba chiar l-a păstrat pe soțul social-democratei angajat la o filială prin Teleorman.
Corneliu Daniel Dan a lucrat la OMV Petrom SA Telorman, unde i-a încetat contractul la 31 mai 2017, informația regăsindu-se în cea mai recentă declarație de avere a ministrului. Acesta este soțul fostului ministru de interne Carmen Dan.
Cristinel Dăncilă a ocupat timp de 12 ani poziția de director în divizia Exploatare şi Producţie din OMV Petrom – sucursala Argeș. El a supervizat operaţiunile de extracţie a produselor petroliere ale OMV Petrom în judeţele Argeş, Dolj, Olt, Gorj şi Teleorman. Cristinel Dăncilă este soțul fostului ministru Viorica Dăncilă.
Mai mult decât atât, „și soția fostului premier și fost șef SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, presta servicii medicale tot pentru OMV Petrom”.
Valoarea de piață a OMV
În anul 2021 cifra de afaceri a OMV a fost de peste 23 de miliarde de lei. Între anii 2014 și 2020 cifra de afaceri a variant între 13 și 20 de miliarde de lei.
În ultimii ani profitul companiei s-a dus la aproximativ 8-10% din cifra de afaceri, însă există suspiciuni legat de companiile străine că își externalizează banii prin facturări de servicii din statele de unde provind. Profiturile ar fi însă cu mult mai mari dacă ele nu s-ar raporta la cifra de afaceri și la capitalul disponibil la început de an și spunem acest lucru deorece rotația capitalului este una rapidă, undeva la de 12 ori pe an. Acest lucru arată că în realitate OMV scoate ban pe ban față de sumele existente în conturi la început de an.
Procedura de vânzare a Petrom a fost repede secretizată pentru ca românii să nu afle dedesupturile acestei afaceri. Cei care au fost beneficiarii reali ai vânzării nu apar în contractul de vânzare iar majoritatea lor s-au vândut pe niște nimicuri.
Compania este astăzi evalută de specialiști la aproximativ 30-40 de miliarde de euro.
Cine conducea România la momentul vânzării Petrom
Nu este greu să vedem cine sunt cei care au trădat România la momentul la care Petrom a fost vândut.
Președintele țării era Emil Constantinescu. Acesta nu a reușit să obțină al doilea mandat și i s-a oferit un institut pe post de sinecură pentru ca putea și el trăi binișor după catastrofa în care a reușit să aducă țara.
Alături de Emil Constantinescu la conducerea țării se afla Adrian Năstase în poziția sa de premier al țării. Alexandru Radu Timofte era la acel moment șeful Serviciului Român de informații, cel care ar fi trebuit să pună la dispoziție datele necesare pentru ca o asemenea vânzare să nu fie permisă.
Mulți dintre cei de mai sus ar trebui să fie acuzați pentru trădare de țară. Ei nu au avut nici o secundă simțul responsabilității față de popor ori acest lucru se întâmplă și astăzi. Partidele vinovate pentru această catastrofă sunt și astăzi la conducerea țării și reușesc să își ascundă bine problemele din trecut.
