Sorin Ovidiu Vîntu pulverizează orice urmă de îndoială asupra adevăratei naturi a lui Traian Băsescu, pe care îl cataloghează drept un instrument docil al intereselor străine. Omul de afaceri, care inițial l-a susținut, nu mai are rețineri în a-l acuza pe fostul președinte că a vândut România pentru a-și proteja poziția și libertatea.
„Băsescu a predat serviciile de informații românești pe tavă americanilor, transformându-le în simple anexe ale FBI. Sub această umbrelă, rețelele de spionaj străine au infiltrat fiecare colț al instituțiilor statului român, iar țara a ajuns sub un control extern total. Între timp, această subordonare nu mai este exclusiv americană – trădarea a ajuns la un asemenea nivel încât și Franța, Germania și, probabil, chiar Albania și-au cumpărat bucăți din securitatea națională”, a declarat Vîntu.
Fostul mogul media îl acuză direct pe Băsescu că a fost „un instrument ieftin” care și-a îndeplinit misiunea de servilitate absolută, motiv pentru care astăzi se plimbă în libertate, protejat de stăpânii cărora le-a slujit.
„A vândut România pe bucăți, fără ezitare, doar ca să-și păstreze puterea și imunitatea. Este cel mai mare trădător pe care România l-a avut după Pacepa”, a tunat Vîntu în emisiunea Culisele Statului Paralel.
Încercările echipei Realitatea Plus de a obține un punct de vedere din partea lui Traian Băsescu sau a celor menționați au fost sortite eșecului – tăcerea acestora spune mai multe decât ar putea-o face orice justificare.