După doi ani în funcția de Prim-ministru, Marcel Ciolacu nu doar că și-a menținut poziția, dar a reușit să orchestreze culisele politice pentru a prinde încă un mandat. Folosindu-se de promisiuni, compromisuri și jocuri de culise, liderul PSD demonstrează că dorința sa de putere nu are limite, chiar dacă asta înseamnă să îngroape orice urmă de integritate politică.
Doi ani de promisiuni deșarte și calcule politice
Primul său mandat ca Prim-ministru a fost marcat de un val de promisiuni ambalate frumos, dar ne respectate. În loc să livreze reformele promise sau să ofere soluții reale pentru criza economică, Ciolacu a fost mai preocupat să-și securizeze viitorul politic. Și a reușit.
În spatele ușilor închise, a negociat fără scrupule, folosindu-se de puterea funcției pentru a satisface interesele propriului partid, dar și pe cele ale partenerilor de coaliție, care acum îi oferă susținerea necesară pentru un nou mandat.
Compromisuri și alianțe toxice
Pentru a rămâne la cârma Guvernului, Ciolacu nu a ezitat să calce pe doctrine, să ignore criticile și să accepte compromisuri care ar fi fost de neimaginat pentru PSD în alte vremuri. Partidul, care odinioară se declara adversarul „de moarte” al PNL, a devenit acum un aliat confortabil, iar USR, cândva denunțat ca fiind „pericolul modern pentru România,” este doar o altă piesă în jocul său de putere.
Aceleași partide care în campanii se acuzau reciproc de trădare națională s-au unit acum într-o coaliție, toate sub bagheta lui Ciolacu, maestrul combinațiilor. Doctrinele au devenit irelevante, iar discursurile despre „binele românilor” sunt doar vorbe goale.
Viitorul, în mâinile acelorași oameni
După doi ani de guvernare, Ciolacu nu doar că nu a adus schimbările promise, dar a reușit să înrăutățească percepția publică asupra clasei politice. Acum, pregătit pentru un nou mandat, el pare mai preocupat de consolidarea puterii personale decât de bunăstarea cetățenilor.
România riscă să rămână captivă în același cerc vicios: un lider care își calculează fiecare mișcare doar pentru a-și păstra funcția, indiferent de costurile pentru țară. Iar cei care l-au votat ar putea să se întrebe, încă o dată, dacă au fost trădați de liderii pe care i-au ales să-i reprezinte.
În loc să vedem o schimbare reală, avem parte de un deja-vu politic: aceleași fețe, aceleași promisiuni și același apetit nesățios pentru putere. Ciolacu a câștigat combinația pentru un nou mandat, dar întrebarea rămâne: ce câștigă România?
