Cozmin Dinu, consilier județean AUR din Buzău, face un apel energic către locuitorii județului să participe la protestul organizat sâmbătă, 18 ianuarie 2025, la ora 14:00, în Piața Daciei. De aici, manifestanții vor porni într-un marș către Prefectura Buzău, pentru a transmite un mesaj ferm împotriva abuzurilor guvernamentale și a incompetenței actualei coaliții PSD-PNL-UDMR.
Acest eveniment local vine în contextul succesului protestului național desfășurat weekendul trecut în București, unde mii de români au demonstrat pentru dreptate și democrație.
„Buzoieni, înspăimântă-i cu solidaritatea voastră!” Consilierul Cozmin Dinu a subliniat importanța mobilizării comunității și a transmis un mesaj de unitate:
„Dragi buzoieni, weekendul trecut, mii de români au ieșit în stradă la București, cerând dreptate și respect pentru cetățean. Acum e momentul să arătăm că și Buzăul refuză să taca în fața corupției! Sâmbătă, vă aștept în Piața Daciei, de unde vom pleca împreună spre Prefectură, pentru a transmite un mesaj clar: nu mai acceptăm abuzurile, corupția și lipsa de respect pentru cetățeanul de rând!”
Protest împotriva unui sistem guvernamental disfuncțional Acțiunea de protest este parte a unei campanii naționale inițiate de AUR, care denunță anularea alegerilor democratice, utilizarea abuzivă a instituțiilor statului în interes politic și implementarea unor măsuri fiscale care afectează grav cetățenii și mediul economic local. Cozmin Dinu a declarat:
„Guvernarea PSD-PNL-UDMR este o rușine națională. Oamenii din Buzău merită mai mult decât incompetența și hoția celor de la putere. Acum avem ocazia să ne facem vocea auzită și să cerem ceea ce ni se cuvine: o guvernare cinstită și responsabilă. Nu mai putem închide ochii la această situație revoltătoare!”
Detalii despre protest Cozmin Dinu îi îndeamnă pe buzoieni să participe în număr cât mai mare la acest protest pașnic:
- Data: Sâmbătă, 18 ianuarie 2025
- Ora: 14:00
- Locația: Piața Daciei, cu marș către Prefectura Buzău
„Viitorul comunității noastre este în mâinile noastre!” În încheiere, consilierul județean AUR Cozmin Dinu a transmis un apel la solidaritate:
„Buzoieni, fiecare pas pe care îl facem împreună în acest marș contează pentru viitorul nostru și al copiilor noștri. Nu lăsați pe alții să decidă pentru voi. Sâmbătă, haideți în Piața Daciei, pentru a demonstra că suntem uniți și hotărâți să ne apărăm drepturile!”