La aniversarea celor 117 ani de activitate, Loteria Română anunţă un „rebranding spectaculos” realizat de o reputată agenție din Bucureşti. Designul însă a stârnit controverse, mai ales că imaginea folosită se găsește online la preţul de aproape 3 euro. Reacția tranşantă a unui designer român.
Potrivit Loteriei Române, noua identitate vizuală a instituției este construită în jurul sloganului „Noroc pentru toţi românii”. Însă noua siglă a creat controverse în mediul online, mai ales că, potrivit unor designeri români, contractul ar fi avut o valoare de 250.000 de lei + TVA, iar trifoiul cu patru foi folosit ar fi fost luat de pe o platformă de profil cu aproape 3 euro.
Procesul de creație a unei noi identități vizuale menită să puncteze şi aniversarea celor 117 ani de activitate și tradiție a pornit din dorința Loteriei Române de realizare a unui un refresh de imagine în mediul digital pe piața românească, precum și la nivel european, fiind una dintre cele mai vechi loterii naționale din Europa.
Bazată pe aceste calități, noua siglă a Loteriei Române ține cont de 3 elemente esențiale: trifoiul cu patru foi, simbolul norocului, asociat de multă vreme cu imaginea Loteriei Române, bilele de la extragerile loto (momentul cel mai așteptat de români) și doza de optimism.