Prim-vicepreședintele AUR, Marius Lulea, a lansat critici dure la adresa politicii energetice a României, evidențiind contradicțiile și consecințele negative asupra cetățenilor. Potrivit acestuia, gazele naturale din Marea Neagră, o resursă strategică, sunt exportate ieftin prin contracte impuse, în timp ce românii sunt nevoiți să plătească prețuri ridicate pentru gazele achiziționate de pe bursă sau din Rusia.
„Este o trădare față de propriul popor. De ce românii plătesc prețuri exorbitante, iar pentru export se fac contracte preferențiale și netransparente? Această situație sfidează logica și afectează economia națională,” a declarat Lulea.
El a atras atenția asupra liberalizării pieței energetice, care a crescut costurile pentru consumatorii din România, dar a permis exporturi la prețuri reduse, fără respectarea acelorași reguli.
Lulea a subliniat, de asemenea, impactul devastator asupra industriei chimice, închise din cauza lipsei de gaze accesibile. „Am distrus combinatele chimice, am oprit producția de îngrășăminte agricole și acum le cumpărăm scump din Rusia. Între timp, gazele noastre susțin industria germană. Este rușinos și absurd,” a punctat liderul AUR.
În încheiere, Lulea a făcut un apel categoric către autorități: „Resursele României trebuie să servească interesul național. Politicile actuale sunt o trădare, iar cei responsabili trebuie trași la răspundere.”