Informații

Mii de bucureșteni îngheață în propriile case: Termoficarea Capitalei, în colaps total

Peste 30% dintre imobilele din București sunt afectate de furnizarea deficitară sau lipsa totală a apei calde și căldurii, potrivit datelor aplicației Termo Alert. În plină iarnă, bucureștenii sunt obligați să suporte frigul, în timp ce autoritățile oferă doar explicații și promisiuni.

Situația este dramatică:

2.310 blocuri (aproximativ 25% din total) primesc apă caldă și căldură la parametri insuficienți.

625 de blocuri (6,7%) au rămas complet fără apă caldă sau căldură, din cauza avariilor și a lucrărilor neterminate.

Sectorul 5 și Sectorul 6, cele mai afectate:

• În Sectorul 5, aproape 300 de blocuri suferă din cauza deficiențelor provocate de problemele de funcționare ale CET Vest.

• În Sectorul 6, peste 1.100 de imobile primesc agent termic sub parametri normali, iar 90 de blocuri nu au deloc căldură sau apă caldă.

O infrastructură termică la pământ:

CET Vest, principalul furnizor de energie termică pentru Capitală, funcționează cu un singur cazan de apă fierbinte, iar temperatura livrată este mult sub necesar. În ciuda manevrelor disperate de a extinde alimentarea prin CET Grozăvești și CET Progresu, rezultatele sunt dezastruoase: parametrii scad, iar bucureștenii îngheață.

Deși Termoenergetica susține că reviziile au fost făcute, șapte avarii majore doar la CET Vest au distrus complet funcționarea sistemului de termoficare. În timp ce autoritățile pasează responsabilitatea, mii de locuitori din Capitală trăiesc fără apă caldă și căldură, într-o Românie în care cuvântul „seriozitate” pare să fie complet străin.

Back to top button