George Simion anunță o surpriză pentru cuplul minune al politicii românești, Marcel-Nicu.
George Simion: I-am anunțat că peste 150 de aleși locali vin alături de AUR. Este vorba despre primari, viceprimari, consilieri locali și județeni din PNL și PSD.
Peste 150 de aleși locali vin alături de AUR. Au ales să facă asta în semn de protest față de negocierile pentru comasarea alegerilor. O parte dintre aceștia au și participat la conferința de presă susținută de AUR în fața Parlamentului.
Când se stabilește data alegerilor vor semna o adeziune pentru partidul AUR. Dacă hoțul Virgil s-a lăudat că ne-a luat organizații fictive în Mehedinți, noi le arătăm cum se luptă cu baronii locali.
Pentru că PNL sau PSD, în funcție de județ, au încetat să fie opoziție la acești baroni locali, vom prelua noi această misiune. Suntem pregătiți și dacă nu sunt la termen aceste alegeri și îi asigur pe toți că în perioada următoare alături de Alianță vor veni și mai mulți liberali și social-democrați.
PNL: Vrem alianță cu AUR împotriva PSD
Președintele PNL Vâlcea, Cristian Buican, spune că vrea să facă alianță inclusiv cu AUR, pentru a elimina „mafia pesedistă” care, în opinia lui, domină administrația locală.
Buican este primul liber liberal care a făcut public un apel la toate partidele politice să se unească în lupta împotriva alianței formată din primarul Râmnicului, Mircia Gutău, și președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, ambii de la PSD. El a subliniat că nu exclude o posibilă alianță cu AUR sau alte partide, cu scopul comun de a contracara influența PSD.