Informații

Poliția română se face de râs pe zi ce trece

Din cauza corupției și a combinațiilor la nivel înalt, polițiștii sunt puși în situații extrem de penibile.
După ce au cumpărat o mulțime de aparate drug test, cu mulți, mulți bani, poliția a început să depisteze o mulțime de șoferi aflați sub influența drogurilor la volan.

Realitatea este cu totul alta. Testele și aparatele acestea scumpe, dau erori de bune și scumpe ce sunt. Așa că șoferii se trezesc cu dosare penale care se întind cu lunile până când rezultatele de la IML atestă ca nu au consumat droguri. Până atunci, oamenii stau cu un dosar de cercetare penală, fără permis și cel mai grav lucru: cu imaginea unui consumator de droguri în societate. 

În județe precum Brăila  88% din testele pozitive, au fost ulterior dovedite ca erau false. 

Sau în Olt  unde 50% s-au dovedit false. 

Practic, din cauza acestor aparate care uneori funcționează, alte ori nu, pentru familie prieteni sau colegii de muncă ai șansa să ajungi un drogat până când se dovedește ca nu este așa. Cine spală această imagine? Cine plătește pentru acest statut al unui om? Aici ne-a adus lipsa de profesionalism și târgurile politice! Să vă fie rușine tuturor celor care ați permis să faceți asta oamenilor.
În partea a doua a materialului nostru o să vorbim despre produsele și alimentele care pot fi detectate ca droguri aceste testele.

Back to top button