Se terminase festivitatea de depunere a jurământului la Academia Națională de Informații. Eram așezați la mese, aveam fiecare câte un pahar de vin și treceau „dascălii” să ne felicite… Nu am putut să ciocnesc cu nici unul! Primul venise un colonel care, cu trei ani înainte, se așezase la catedră și urla la un coleg, spunându-i că va face tot ce îi stă în putință să îl exmatriculeze, pentru că are absențe nemotivate la sport.
Asta în timp ce își recuperase progenitura, angajată și ea în SRI, și îi oferise un loc călduț în subordinea lui. De fapt nu mă interesau vocalizele lui, deoarece toți ne pusesem în funcțiune relațiile pentru a ne salva colegul-chiulangiu. Singura chestiune care mă deranja, în acel moment, era faptul că suprafața băncii era plină de saliva decanului din fața mea! Am plecat spre casă, iar a doua zi trebuia să mă prezint la unitatea în care fusesem repartizat. Alesesem una dintre cele mai „nasoale” unități, renumită pentru rigiditatea comandantului ei. Chiar mi s-a atras atenția să mă prezint a doua zi în costum, pentru a nu face o impresie „proastă”. Mai aveam câțiva kilometri până acasă, când am fost sunat de un vecin, care mi-a spus că omul care mă crescuse murise.
Nu am avut timp să mă schimb, rămăsesem cu pantalonii de piele și geaca de biker… A doua zi, am pus mâna pe steag, alături de colegii mei, sub privirile acuzatoare ale conducerii unității. Individul cel mai lezat de îndrăzneala mea de a nu purta costum de chelner la „evenimentul festiv” era locțiitorul – un animal înalt, cu început de obezitate și cu obrăjorii rumeni, care asasina limba română cu o plăcere deosebită. Știa despre faptul că am un deces în familie, dar asta nu l-a împiedicat să îmi repreșeze atunci, dar și în următorii ani, faptul că nu m-am prezentat la „țol festiv” în prima zi. Mi-am înmormântat bunicul… un om simplu, foarte dur, care mă învățase, fără să vrea, doar câteva chestiuni – să nu depind de nimeni, să refuz mâna celui care spune că vrea să mă ajute și să aplic legea „talionului” personalizată.
După două săptămâni m-am întors în unitatea aia, unde am întâlnit și câțiva oameni normali… În anul 2018 mi s-a transmis să preiau de la hotel un agent de achiziții al unui guvern străin și să mă deplasez cu el la sediul unei companii deținute de statul român, dar și la sediul unei companii private. Respectivul agent se mai prezentase în România de câteva ori, dar, de fiecare dată, reprezentanții statului român refuzau să își facă datoria, limitându-se la a-i prezenta oportunitățile pieței imobiliare din București și Valea Prahovei.
La compania de stat a fost foarte haios… Directorul economic nu vorbea limba engleză și chiar nu dorea să vândă nimic! La un moment dat, pesemne plictisit de insistența mea, reprezentantul statului român mi-a explicat că, dacă doresc să achiziționez produsele respective, trebuie să vin la el personal, nu la sediul companiei de stat… Iam spus că regret desființarea Securității și i-am atras atenția că, într-o țară normală, dacă ar fi spus chestia aia, în câteva ore s-ar fi aflat la doi metri sub pământ, iar capacul sicriului său ar fi fost fabricat din restul familiei! Întâlnirea s-a încheiat pe la ora 11.00, iar la plecare, știind că la ora 13.00 angajatul statului urma să se întâlnească cu reprezentantul SRI pentru a-i preda înregistrarea întâlnirii și concluziile, l-am rugat pe directorul economic al companiei de stat să le transmită funcționarilor publici cu statut special să mă pupe într-un loc pe care nu îl vede soarele. La compania privată a fost și mai haios.
M-am întâlnit înainte cu proprietarul firmei, i-am prezentat mesajul din partea ambasadorului nostru, i-am comunicat datele de contact ale persoanei care urma să se întîlnească cu el și i-am făcut o scurtă prezentare a CV-ului meu, atrăgându-i atenția că nu mă interesează „tradiționalul” comision de 8%, considerat normal în acel tip de tranzacții. După prima întâlnire, reprezentantul companiei private a refuzat să îmi mai răspundă la telefon, fiind nevoit să solicit explicații la o altă persoană din cercul său relațional. După ce i-am expus cum a decurs prima întâlnire cu proprietarul firmei, interlocutorul meu mi-a explicat că, în momentul în care am spus că am lucrat și prin SRI, am deschis niște răni mai vechi.
Când proprietarul firmei era cu afacerea la început, la el s-a prezentat un „specialist în intelligence” de la SRI, fost coleg pe la IMGB, care, în scurt timp, l-a „convins” să ofere o bursă completă de studii în Statele Unite ale Americii unui tânăr român! Din întâmplare, beneficiarul bursei complete de studii era chiar copilul „specialistului în intelligence” autohton… iar când mi-a spus și numele acestuia, mi-am dat seama că ofițerul SRI care „obținuse” beneficii materiale pentru propria progenitură era bivolul ăla cu forme rubensiene care era extrem de ofuscat că nu mă prezentase în „costum de ginerică” în prima mea zi de muncă la unitate! După ce am aflat chestia asta, am insistat ca la întâlnirea dintre agentul de achiziții și proprietarul companiei private să participe mai multe persoane. Iar, pe parcursul discuțiilor, dacă îmi intersectam privirea cu proprietarul firmei private, lăsam capul în jos… îmi era rușine că lucrasem în cadrul SRI… După câteva luni, mă întâlnesc la Hilton cu un fost coleg din SRI. Din vorbă în vorbă, îi spun și despre mizeria aia cu bursa de studii. În acel moment, fostul meu coleg îmi spune că despre modul în care locțiitorul unității obținuse bursa de studii a copilului său știau foarte mulți din instituție! Nu din unitate, din instituție!!!
După câteva secunde, când mi-am revenit din șoc, i-am atras atenția că evitam să mă intersectez cu locțiitorul, pentru că nu agream costumația de ospătar, care îi gâdila în mod plăcut retina „șefului”. Singura mea încercare de socializare cu el era reprezentată de faptul că, în fiecare an, de ziua lui (4 aprilie, parcă), ascultam în mod obsesiv la boxele din birou melodia „De ziua ta” a celor de la Paraziții, exasperându-mi șeful direct și provocându-i colegului pierderea controlului asupra sfincterului.
Ulterior, am discutat despre faptul că, niște „specialiști în intelligence” din cadrul SRI, posibil pentru a-și proteja niște prieteni corupți, au transmis către premierul Mihai Tudose informații false, făcând referire și la un proiect în care sunt și eu implicat. În acel moment, fostul meu coleg, cu un ton colocvial, mi-a spus că proiectul meu are șanse de reușită dacă va fi „marketat!?” de către cei din SRI. L-am întrebat dacă el crede că există indivizi în cadrul SRI cu competențe profesionale reale, care să le permită să „marketeze!?” Un proiect pe care, cu siguranță, nu îl înțeleg. Mi-a spus că, din păcate, eu nu știu cum să pun „problema”…
În acel moment, pentru o fracțiune de secundă, am avut senzația că în fața mea nu se afla fostul meu coleg, ci bivolul ăla care obținuse o bursă de studii pentru fiul lui! Am plătit cafelele și am plecat… Majoritatea celor pe care îi cunosc și care încă mai lucrează prin SRI, au devenit „bivoli”… Puțini, cei care mai au conștiință, sunt depresivi…
Sorin Prioteasa – contributor TOMIS NEWS – este căsătorit și are doi copii. A absolvit Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul“, a activat timp de mai mulți ani în domeniul intelligence, dar și în calitate de contractor independent în zone de conflict. În prezent, este programator în cadrul unei companii multinaționale.
Sursa: 69m.ro
