Serviciul Român de Informații, instituția care ar trebui să fie garantul securității naționale, pare să aibă un radar sensibil pentru detalii nesemnificative și jocuri politice de culise, dar ochelari de cal când vine vorba despre mize strategice. În timp ce o companie energetică majoră precum E.ON este pe cale să fie preluată de statul maghiar prin intermediul companiei MVM, SRI rămâne tăcut. Nicio avertizare, nicio analiză detaliată, nicio reacție publică.
De ce contează tranzacția E.ON?
Energia este coloana vertebrală a oricărei economii, iar controlul asupra infrastructurii energetice este esențial pentru securitatea națională. Permițând unui actor controlat de un stat străin să preia o parte semnificativă din distribuția de energie, România își pune singură capul în jug. Riscurile sunt evidente: influență externă în decizii critice, vulnerabilități în fața șantajului economic sau politic și pierderea autonomiei în gestionarea resurselor strategice.
Preluarea E.ON de către MVM nu este doar o tranzacție comercială, ci o problemă de securitate națională. Și totuși, această mișcare se desfășoară pe tăcute, fără dezbateri publice, fără explicații clare din partea autorităților și, mai grav, fără ca SRI să pară preocupat.
Contrastele vigilenței selective
Ceea ce face situația cu atât mai absurdă este contrastul evident dintre lipsa de reacție la acest caz și vigilența exagerată a SRI în alte situații. Atunci când persoane incomode sau scandaluri politice minore ies la suprafață, SRI este primul care identifică „amenințări”. Însă când vine vorba despre cedarea controlului asupra unei infrastructuri critice, vigilența dispare ca prin minune.
Unde sunt rapoartele detaliate? Unde sunt avertismentele publice sau informările către liderii politici? Dacă un subiect de o asemenea gravitate nu intră în atenția SRI, atunci care mai este scopul existenței acestei instituții?
Interesele externe versus interesul național
Preluarea E.ON de către MVM ridică întrebări serioase despre vulnerabilitatea României față de interesele externe. Ungaria și-a consolidat în ultimii ani controlul asupra unor resurse și infrastructuri strategice în Europa Centrală și de Est, iar această tranzacție nu este decât o piesă dintr-un puzzle mai mare. Tăcerea autorităților române și lipsa de reacție a SRI creează impresia că interesul național este trecut în plan secund.
SRI: Apărător al securității sau instrument politic?
În acest context, întrebarea devine inevitabilă: ce apără, de fapt, SRI? Este interesul național încă o prioritate pentru această instituție sau atenția sa este canalizată spre jocuri politice și operațiuni de culise?
Dacă SRI este capabil să identifice „amenințări” acolo unde nu există decât un scandal de moment, ar trebui să fie și mai vigilent atunci când mizele sunt reale și de lungă durată. Cedarea controlului asupra infrastructurii energetice către un actor străin este mai mult decât o problemă economică – este un risc strategic care poate afecta generații întregi.
Tăcerea nu mai este o opțiune
România are nevoie de o dezbatere publică urgentă asupra acestei tranzacții, iar SRI are obligația de a furniza informații clare despre implicațiile acesteia. Tăcerea instituțiilor responsabile nu face decât să alimenteze suspiciunile și să lase impresia unui stat slab, incapabil să-și protejeze propriile interese strategice.
Când mizele sunt atât de mari, pasivitatea nu este doar o greșeală – este un act de iresponsabilitate. România merită mai mult de la cei care se declară garanții securității sale.
