Astăzi nu va fi doar o altă Zi a Unirii. Va fi una apăsătoare, încărcată de nemulțumirea și mânia unui popor care pare să fi înțeles în sfârșit dimensiunea dezastrului în care se află țara. Nedreptățile comise de conducători și de instituțiile controlate de aceștia au ajuns la un punct critic, iar oamenii nu mai sunt dispuși să tacă.
La Iași, Ziua Unirii a fost mereu un test – un examen public, în fața mulțimii. De-a lungul anilor, aproape toți președinții României au fost fluierați aici. La Alba Iulia, situația nu a fost diferită. Ziua Națională și Ziua Unirii devin momente de reflecție pentru români, care își trăiesc identitatea mai intens și devin, dintr-un impuls patriotic, critici neiertători ai celor care îi conduc.
De această dată, însă, atmosfera este diferită. Nu vor fi parade grandioase, baluri populare sau discursuri sforăitoare. Politicienii care altădată încercau să profite de ocazie pentru a-și promova imaginea par să fi dispărut de pe scenă. Frica îi ține departe. Știu că orice apariție publică le poate atrage fluierături, huiduieli sau chiar mai rău.
Președintele Iohannis, obișnuit să culeagă aplauze și onoruri, pare conștient că, dacă va îndrăzni să apară, ar putea fi pus în fața unui val de furie cum nu a mai experimentat. Nici Marcel Ciolacu, cu aerul său de „patron de găinării”, nu se va aventura în mijlocul mulțimii. Orice încercare de a poza în lider curajos ar fi ridiculizată pe loc.
Nemulțumirea populară a atins cote alarmante. Abuzurile acumulate, incoerența politică, anularea alegerilor și deciziile controversate ale CCR sub bagheta președintelui Iohannis au transformat sărbătoarea într-un pretext pentru protest. Pe o vreme neobișnuit de caldă pentru această perioadă, se anunță cea mai rece Zi a Unirii din ultimii ani – o zi în care mirosul de revoltă plutește în aer, iar nemulțumirile par gata să erupă.
De această dată, nu elitele politice vor defila, ci mulțimile nemulțumite. Nu știm cât de mari vor fi „armatele” celor care vor ieși în stradă, dar este clar că Ziua Unirii nu va mai fi aceeași. Va fi o „unire” periculoasă, una care amenință caricaturile politice care ne conduc.
Poporul nu mai tolerează, iar tăcerea conducătorilor este cel mai clar semn că se tem. Se tem de mulțimile pe care le-au ignorat și umilit ani la rând. Ziua Unirii, în loc să fie o sărbătoare festivă, devine o lecție pentru cei care au condus țara spre dezastru. Este ziua în care românii nu vor doar să sărbătorească, ci să-și facă dreptate.