Informații

Senatorul Cristina-Gabriella Dumitrescu cere Ministerului de Externe situația reală a comunităților românești din străinătate și explică obligațiile legale ignorate de statul român

Senatorul AUR Cristina-Gabriella Dumitrescu, președintele Comisiei pentru Românii de Pretutindeni, a adresat o întrebare oficială Ministerului Afacerilor Externe, solicitând date complete despre localitățile din străinătate în care sunt înregistrați cel puțin 5.000 de cetățeni români și despre centrele comunitare românești care – potrivit legii – ar fi trebuit deja înființate.

Demersul vine în contextul în care România continuă să fie statul european cu cea mai mare rată de expatriere, între 6 și 7 milioane de români trăind în prezent peste hotare. În acest cadru, legea 86/2016 prevede explicit obligația statului de a crea centre comunitare românești acolo unde există comunități numeroase, pentru a sprijini coeziunea, identitatea culturală și reprezentativitatea românilor din diaspora.

Ce prevede legea și ce întreabă senatorul Dumitrescu

Legea nr. 86/2016 obligă Ministerul Afacerilor Externe să înființeze centre comunitare în toate statele în care misiunile diplomatice au înregistrat cel puțin 5.000 de cetățeni români. Aceste centre trebuie să aibă sedii asigurate de statul român, să funcționeze în cadrul MAE și să fie finanțate din bugetul ministerului, completate de donații sau sponsorizări.

Rolul lor, conform legii, este unul esențial: sprijinirea comunităților, organizarea de programe culturale și educaționale, promovarea limbii române, păstrarea tradițiilor și a identității românești.

În acest sens, senatorul Cristina-Gabriella Dumitrescu a solicitat Ministerului Afacerilor Externe să prezinte:

1. Lista completă a localităților din străinătate cu peste 5.000 de români înregistrați, ordonată descrescător și defalcată pe state.

2. Situația centrelor comunitare românești deja înființate de MAE, inclusiv:

  • în ce state funcționează,
  • sumele bugetare folosite pentru închirierea sau achiziția sediilor,
  • costurile anuale de funcționare.

3. Toate propunerile bugetare formulate de MAE, între 2016 și prezent, pentru finanțarea acestor centre, astfel cum legea obligă ministerul să facă în fiecare an.

4. În cazul în care MAE nu a înființat centrele sau nu a propus finanțarea lor, ministrul este rugat să explice motivele pentru care obligațiile legale nu au fost îndeplinite.

Un demers necesar pentru românii din diaspora

În calitate de președinte al Comisiei pentru Românii de Pretutindeni, senatorul Dumitrescu subliniază că lipsa acestor centre afectează direct milioane de cetățeni români care trăiesc peste hotare, inclusiv familii cu copii, tineri, muncitori și profesioniști care au nevoie de sprijin instituțional, de spații comunitare și de reprezentare în relația cu statul român.

Demersul său urmărește transparentizarea activității MAE și reamintirea obligațiilor legale asumate de statul român față de propriile comunități din afara granițelor.

Back to top button