Informații

Rodica Constantinescu (senator AUR): „Anularea alegerilor prezidențiale din 2024 este cel mai grav abuz împotriva democrației. Cerem adevărul și responsabilitatea celor vinovați”

Senatoarea AUR, Rodica Constantinescu, anunță susținerea deplină a inițiativei AUR și a Partidului Oamenilor Tineri (POT) de a constitui o comisie parlamentară de anchetă privind anularea alegerilor prezidențiale din 2024.

„Românii au ieșit la vot, și-au exprimat opțiunea clar, iar rezultatul a fost anulat peste noapte de către nouă judecători ai Curții Constituționale. Este cel mai grav atac la adresa statului de drept de după 1989. Nicio explicație nu a fost dată până acum, iar partidele sistemului, inclusiv președintele Nicușor Dan, au promis transparență, dar au rămas în tăcere complice”, a declarat Rodica Constantinescu.

Senatoarea arată că anularea scrutinului a avut un scop politic clar: împiedicarea accesului la funcția supremă în stat a unui candidat incomod pentru sistem, Călin Georgescu, susținut masiv de electorat. „Românii nu au votat pentru ca decizia lor să fie ștearsă de pe hârtie. Acest abuz a compromis credibilitatea democratică a țării noastre și a fost chiar semnalat în rapoarte internaționale, inclusiv de Departamentul de Stat al SUA.”

Rodica Constantinescu subliniază că Parlamentul are obligația să clarifice acest episod rușinos: „Comisia parlamentară va audia instituțiile-cheie – SRI, SIE, AEP, BEC, MAE, MAI – și va stabili responsabilitățile celor care au contribuit la acest abuz. La final, vom prezenta românilor adevărul și vom cere sancționarea vinovaților. AUR va lupta până la capăt pentru ca dreptul fundamental al românilor de a-și alege președintele să fie respectat.”

Back to top button