Informații

Senatorul AUR Marius-Valentin Roman: „Românii din Ucraina trebuie să-și poată păstra credința și limba! Fără ele, dispar ca neam!”

Senatorul Alianței pentru Unirea Românilor, Marius-Valentin Roman, trage un semnal de alarmă privind situația tot mai gravă a minorității românești din Ucraina, aflată sub presiuni administrative, religioase și identitare tot mai agresive.

„Fără credință și limbă maternă, un neam nu mai există. Românii din Ucraina au dreptul să meargă la biserică în limba română, să-și educe copiii în spiritul valorilor noastre și să nu trăiască cu frica în suflet că vor fi pedepsiți pentru ceea ce sunt. Dacă le luăm aceste repere, le distrugem identitatea și le frângem speranța”, a declarat senatorul AUR.

AUR a demarat o campanie politică și publică prin care cere respectarea drepturilor fundamentale ale românilor din Ucraina, în special a celor care țin de credință și identitate:

  • Dreptul de a se ruga în limba română;
  • Recunoașterea oficială a Bisericii Ortodoxe Române în Ucraina;
  • Încetarea intimidărilor împotriva preoților români care doresc să revină sub jurisdicția Patriarhiei Române;
  • Sprijinirea educației în limba maternă.

Senatorul Roman atrage atenția că blocarea înregistrării oficiale a „Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina” și amenințările la adresa clericilor și enoriașilor care au cerut afilierea la BOR sunt practici care amintesc de regimurile opresive ale trecutului.

„Românii ortodocși din Ucraina au depus legal cereri pentru înregistrarea unei structuri religioase proprii, în conformitate cu legislația ucraineană. În schimb, au primit amenințări cu mobilizarea pe front. Este inacceptabil într-un stat care aspiră la valorile europene și proclamă libertatea de conștiință”, a spus senatorul.

AUR solicită autorităților române să trateze cu prioritate acest subiect în dialogul diplomatic cu Ucraina și cere ca președintele și guvernul să prezinte public dacă drepturile minorității românești au fost abordate în întâlnirile bilaterale recente.

„România are datoria sfântă de a-și apăra frații de peste graniță. Dreptul la credință și limbă nu se negociază. AUR va rămâne un apărător ferm al românilor de pretutindeni și va susține condiționarea parcursului european al Ucrainei de garantarea acestor drepturi fundamentale, exact cum le garantăm noi aici, în România, tuturor minorităților”, a conchis Marius-Valentin Roman.

Back to top button