Senatorul AUR Marius-Valentin Roman anunță că, odată cu începerea noii sesiuni parlamentare, parlamentarii Alianței pentru Unirea Românilor vor depune un proiect de lege concret, destinat reconstrucției infrastructurii și locuințelor distruse în zona Broșteni, județul Suceava— una dintre cele mai grav afectate regiuni de inundațiile din această vară.
„Este vorba despre o alocare de 300 de milioane de lei, din care 200 de milioane sub formă de granturi și 100 de milioane ca împrumuturi garantate de stat, prin CEC Bank. Nu promisiuni, nu vorbe goale, ci soluții clare, aplicabile imediat”, a declarat senatorul Marius-Valentin Roman.
Granturile vor proveni din realocarea fondurilor neutilizate eficient din programul Anghel Saligny, pe care senatorul AUR îl descrie drept „un instrument folosit politic de actuala putere, în loc să fie o veritabilă pârghie de dezvoltare pentru comunități”. De asemenea, o parte din fonduri vor fi direcționate către Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), pentru reconstruirea locuințelor afectate.
În ceea ce privește împrumuturile, acestea vor fi acordate prin CEC Bank, cu garanția statului român, pentru ca oamenii și întreprinderile locale să poată accesa sprijin financiar real pentru reconstrucție și redresare economică.
„Proiectul nostru este o inițiativă legislativă responsabilă. Vom vedea, în votul final, dacă actuala coaliție guvernamentală — PSD, PNL, USR și UDMR — e capabilă să pună mâna pe lopată sau doar pe microfon. Este momentul adevărului: susții România sau o abandonezi?”, a punctat Marius-Valentin Roman.
Senatorul AUR atrage atenția că statul român nu are voie să întoarcă spatele unei comunități afectate de dezastru natural, mai ales atunci când soluțiile sunt la îndemână, iar resursele există. „Reconstrucția Broșteniului nu trebuie să mai aștepte. Nu e un favor, e o datorie”, a încheiat senatorul.
